Profile psihologice, psiho-diagnostic și terapii pornind de la familie



Psihiatrul ungur Leopold Szondi (1893-1986), elev al lui S. Freud si E. Beuler, mari personalitati ale psihologiei si psihiatriei mondiale a sistematizat o disciplina bazala a psihologiei profunzimilor alaturi de Psihanaliza (S. Freud) si de Psihologia analitica (C. G. Jung) intitulata „psihologia destinului” (Deri S., 2000; Ivana D., www.leopoldszondi.ro).

 

Constelatia genealogica (familiala) are rol determinat in derularea vietii individului ca purtator al zestrei bio-psiho-sociale a neamului din care se trage. L. Szondi demonstreaza ca drumul in viata nu are exclusiv o destinatie de tip fatalist, ci se realizeaza prin alegerea in: iubire (institutionalizata in casatorie), prietenie (idealul social care uneste un grup, o asociatie, societate etc.), profesie (vocatia care va sta la baza unei cariere), boala (electivitatea pentru o categorie de afectiuni somatice sau psihice), moarte (un anume mod de a muri: lent, violent, brusc).

 

Aceste mari domenii de alegere cu valoare de destin sunt motivate atat de educatie, cat si de mostenirea sa in posibilitati de existenta si pot fi cunoscute prin analiza arborelui genealogic. Szondi propune un test bazat pe mecanismul alegerii simpatetice si un instrument „diagnosticul experimental al pulsiunilor” si ajunge la urmatoarea concluzie. Alegerea parteneriatului marital, amical, vocational, morbid si tanatic este mai putin determinata de configuratia astrelor in momentul nasterii si mai mult de structura posibilitatilor sale de relatie interumana: intima (cu sine insusi, intrapersonala), de proximitate (interpersonala) si sociala (cu grupul si cu societatea in general = constiinta sociala).

 

Leopold Szondi a elaborat testul proiectiv numit „test al pulsiunilor„. Initial s-a dorit probarea experimentala a „teoriei genelor pulsionale„, pe care autorul a emis-o incercand sa sintetizeze intr-o maniera originala datele existente la acea vreme din genetica, psihanaliza si psihopatologie. El sugera ca omul poseda de la nastere un echipament genetic pulsional pe care il actualizeaza in decursul vietii sale printr-o suita de alegeri existentiale care ii marcheaza si ii construiesc destinul. Aceste alegeri se refera la optiunile constiente si inconstiente privind principalele domenii ale vietii: iubire, prietenie, profesie, boala si moarte.

 

Asadar, destinul individului este cumva determinat de un stoc de gene ancestrale, transmise prin arborele sau genealogic prin ascendenta sa familiala. Szondi observa anumite similitudini „destinologice” pe care membrii unei aceleiasi familii le manifesta plecand de la acest echipament genetic comun, care circumscrie ceea ce el denumeste „inconstientul familial” ca de exemplu: mai multi membri ai aceleiasi familii, care sufera sau au suferit de o anumita boala mentala sau care isi aleg profesii similare cu cele ale ascendentilor lor, sau care manifesta un acelasi tip de relatie erotica sau care, pe ansamblu, sunt ghidati spre destine simetrice cu cele ale stramosilor (Dumitrascu N., 2005).

 

Inconstientul familial este o entitate situata intre inconstientul personal postulat de Freud si cel colectiv analizat de Jung, aflata de intr-un raport dinamic inevitabil cu celelalte doua. Inconstientul colectiv, apartine speciei umane in general se particularizeaza luand o anumita directie pe linia unui arbore genealogic. Insusi Jung, printr-o incursiune genealogica in istoria propriei sale familii descoperea in el ceva din sangele lui Goethe. Inconstientul personal este la randul lui alimentat de predispozitiile latente aflate in inconstientul familial. Freud acorda importanta factorului ereditar in etiologia nevrozelor. Psihologia destinului furnizeaza si o metoda de educatie si terapie, asa-zisa terapie destinologica sau destinterapie ca sistem de asistenta a eventualelor tulburari ale vietii de relatie, bazat pe metoda analizei patologiei pulsionale.

 

Contributia lui Szondi la „stiinta despre inconstient” consta in studiul sistematic al inconstientului familial (genealogic) – parte integranta a inconstientului, alaturi de cel individual (ontologic) freudian si de cel colectiv (arhetipal) jungian. Szondi arata ca sursa primara a reproducerii unor comportamente anterioare mai mult sau mai putin fixe, prestabilite, este de natura genetica. El introduce notiunea de „gena pulsionala” pe care o defineste ca fiind o particula specifica aflata in zestrea nativa a individului si alcatuita dupa principiul, deja statutar in genetica, al „alaliei multiple” cu participarea celor doi genitori in proportii diverse de homo si heterozigotism.

 

L. Szondi va teoretiza asa-zisa „genetica umana duala” si va ajunge la ideea unei „anancologii dialectice” (ananke [gr] = soarta, destin). Aceasta destinologie dialectica inlatura fatalismul absolut. Sunt o multitudine de posibilitati de destin care se pot manifesta in viata individului, dar acestea sunt totusi limitate, pe de o parte, prin apartenenta la un „neam”, la o familie (in sens genealogic), iar, pe de alta parte, de optiunile efective in sistemul relatiilor individului cu lumea, in particular cu „lumea oamenilor”. Szondi vorbeste de dialectica unui destin obligat, fortat, impus, in opozitie cu un destin ales. Alegerea este astfel un mecanism destinologic, dar si un limbaj al inconstientului familial, dupa cum simptomul este limbajul inconstientului individual, iar simbolul cel al inconstientului ancestral (social, arhetipal) (Ivana D., 1996; Deri S., 2000).

 

Analiza destinologica nu se limiteaza la investigarea analitica a refulatului conflictualitatii sexuale, a complexelor, formatiunilor reactionale, a mecanismelor defensive si simptomatogenetice descrise de S. Freud si sistematizate de Anna Freud, a transferului si contra transferului, a rezistentelor si abreactiilor cathartice – desi o presupune – ci merge mai departe, spre o constientizare a dialecticii optionale pe o axa temporala mai ampla, incluzand stramosii si descendentii printr-o confruntare cu stramosii.

 

In activitatea sa de medic psihiatru, Eric Berne (1910-1970) sugereaza ca fiecare om isi scrie in copilarie, sub puternica influenta a parintilor, scenariul care ii va guverna cursul general al vietii. Acest scenariu de viata contureaza cu ce fel de persoana te vei casatori, cati copii vei avea, ba chiar si genul de pat in care vei muri si cine va fi de fata atunci. El determina daca vei fi un invingator sau un invins. La unii oameni scenariul le cere sa esueze in profesie, sa traiasca in mod repetat dezamagiri in dragoste sau sa sufere invaliditati cronice. Prin metoda de analiza tranzactionala propusa de Eric Berne se pot descoperi scenariile de viata, un profil psihologic, pornindu-se de la amintiri, relatii intre membrii familiei, de la situatia de copil unic sau de la rangul nasterii uni copil. Metoda de analiza tranzactionala (AT) reuseste sa te invete cum sa modifici un scenariu nefericit construit de o copilarie care te-a marcat neplacut.

 

Berne E. propune un model structural al starilor eului (structura psihica) ce consta intr-un sistem coerent de ganduri, sentimente, manifestate printr-un anume pattern comportamental evident si repetitiv. Orice individ dispune de trei stari ale eului: parinte, adult si copil (Berne E., 1983).

 

Eul „Parinte„deriva din figurile parentale, iar atunci cand este activ persoana va reactiona in anumite imprejurari asa cum a facut unul din parintii sai. Daca acest eu, construit in copilarie ca urmare a influentelor parentale, este puternic manifest formeaza o adevarata constiinta.

 

Eul „Adult” este cel cu care persona apreciaza obiectiv o situatie pe baza propriilor experiente (aici si acum).

 

Eul „Copil”este un raspuns similar cu cel dat in copilarie (uneori infantil ).

 

Anomaliile de structuri psihice prin mecanismul de „excludere” si „contaminare” isi au radacina in copilarie, in relatiile cu mediul familial . De exemplu un adult respinge o atitudine, un tip de persoana, o relatie „X” pentru ca asa au fost excluse de parintii lui in copilarie. Prejudecatile sunt un exemplu de intruziune a Parintelui in Adult si a Copilului in Adult (Poelje van Sari, 1993; www.arat.ro).

 

Eric Berne, psihiatru si psihoterapeut, s-a pregatit initial sa devina psihanalist, insa dupa 1956 intemeiaza „analiza tranzactionala”, metoda de terapie prin care se apreciaza ca orice persoana poate abandona un scenariu infantil si dezvolta o viata afectiva adulta (Berne E., 1972, 2006).

 

Modelate si puternic influentate de contextul realitatii socio-culturale supraeul si identitatea, aceste doua aspecte ale psihismului uman, plasate ca formare in ontogeneza la varste diferite, copilaria pentru supraeu si adolescenta pentru identitate, au beneficiat de teorii diferite ale psihologiei, cum este psihanaliza si psihologia interpersonala si sociala.

 

 

Analiza acestor teorii diferite a permis identificarea unor elemente comune in structura constructelor de supraeu si identitate si anume: regula, norma, valoarea morala, constiinta, imitatia, identificarea si modelul ideal, toate avand doua surse de formare individuala si sociala (Adams, G. R., 1998, Anitei, M., 2000, Waterman, A. S.,1993).

 

Dupa Raymond B. Cattell (autorul chestionarului de personalitate „16pf” care cuprinde intrebari destinate factorului G „constientizare” sau forta supraeului) o persoana cu supraeu puternic se caracterizeaza prin: constiinciozitate, perseverenta, responsabilitate, consecventa, atenta la oameni si la mediul fizic apropiat, respectuoasa, cu capacitate de concentrare, cu rate ridicate de succes in activitati variate.

 

Dupa James Marcia (a dezvoltat teoria lui Erik Erikson despre identitate) o identitate matura presupune a realiza doua statusuri, identitatea dobandita si moratoriul. O persoana si-a dobandit identitatea in masura in care a depasit criza autoconstientizarii si se angajeaza personal in actiuni. Moratoriul presupune tot o implicare activa, dar fara adoptarea unei pozitii ferme este de fapt o identitate neasumata, inalta constiinta de sine, dar cu elemente inconfortabile de vulnerabilitate, expunere si anxietate (Marcia, J. E. , 1966).

 

Luand in considerare aceste cadre psihologice se evidentiaza de ce pentru formarea si functionarea diadei conjugale este necesara o anumita varsta care sa permita constituirea unor caracteristici menite sa scada riscul conflictual patogen in familie. Disfunctia, despartirea, divortul pot fi consecinta supraeului slab. O persoana cu supraeu slab are toleranta scazuta la frustrare, este fluctuanta, nesigura, delasatoare cu obligatiile si normele sociale.

 

Identitatea imatura este reprezentata de urmatoarele statusuri:

 

  • de identitate forcusa caracterizata prin imitatie, preluarea necritica a rolurilor si valorilor de la parinti, autoritarism si rigiditate, dezvoltare psiho-sociala slaba, reprimati, autonomie scazuta;
  • de identitate difuza caracterizata prin: esuarea cautarilor, a asumarii, relationare intima scazuta, deresponsabilizare, tendinta spre vagabondaj, accese de furie (Kroger, J., 1996, 2000).

 

Continuturile identitatii sunt grupate pe doua axe: identitate interpersonala si identitate ideologica. Identitatea interpersonala cuprinde prietenia, cuplul, rolul sexual, recreatia. Identitatea ideologica circumscrie ocupatia, religia, politica, filosofia stilului de viata. Supraeul si identitatea sunt structuri psihice care functioneaza si evolueaza in stransa legatura cu mediul social al individului.

 

„Daca examinam pe fiecare adolescent in parte, observam ca personalitatea si caracterul sau sunt legate de natura experientelor sale familiale dupa o logica inexorabila fiecare copil invata sa simta si sa actioneze pe planul psihic si moral in stransa conformitate cu comportamentul pe care tatal si mama l-au oferit fata de el. In concluzie caracterul copilului este, dupa cat pare, un produs direct al modului in care l-au educat parintii. Asa cum sunt parintii pentru copil, tot asa este si copilul fata de altii” (Mitrofan I., Mitrofan N.,1991, p.77).

 

Inca de la nastere se evidentiaza corelatia a cinci sisteme motivationale:

 

  1. Nevoia satisfacerii trebuintelor fiziologice
  2. Nevoia de atasament
  3. Nevoia de autoafirmare si explorare
  4. Nevoia de autoconservare si de reactie prin opozitie si retragere
  5. 5. Nevoia de placere senzoriala si excitatie sexuala (Riedesser P., Gottfried F., 2007).

 

Patologia relatiilor familiale poate avea la baza insatisfactia la nivelul uneia sau a mai multor din aceste trebuinte. De exemplu daca trebuintele sexuale nu sunt in armonie cu celelalte trebuinte si sunt satisfacute prin incalcarea celorlalte apar traumatisme. De exemplu abuzul sau violul sunt traumatizante psiho-sexual pentru ca se incalca cel putin doua nevoi, atasamentul si autoafirmarea.

 

S-a observat ca un istoric de viata familial pozitiv in copilarie, sau ca adult, concretizat in relatii favorabile, sustinatoare, au un prognostic terapeutic mai bun in cazul unor traume situationale grele, decat cei care nu au avut un sprijin in istoricul de viata. Stresul sever al unei persoane patogene din familie, poate fi contracarat de o relatie suficient de buna cu o persoana din exterior, constituindu-se astfel intr-un fel de rezistenta la stres. Este si o pare innascuta care da o rezistenta la stres cum este temperamentul.

 

De exemplu copii sociabili, bucurosi de contacte, se echilibreaza mai usor dupa pierderea timpurie a unui parinte pentru ca au disponibilitatea de a gasi substitute pentru relatia pierduta prin deces, divort, separatie de unul din parinti.

 

Traumele din copilarie nu includ numai maltratarea, abuzul sexual al acestora ci si separarea de parinti ca urmare a internarii in spital chiar si pentru diagnostice pediatrice somatice minore, restrictiile de vizita ale parintilor, constituindu-se ca un stres de separare pentru copiii mici.

 

Cercetarile efectuate privind stresul din perioada celui de al doilea razboi mondial si dupa el, au condus la concluzia ca mai putin afectati au fost copii care in timpul bombardamentelor aveau in adaposturi parintii langa ei, decat cei care au fost evacuati din tara, separati de parinti, desi astfel li se asigura securitatea fizica. Socul de despartire este mult mai puternic.

 

Traumele singulare (de tip I) sau complexe, mai lungi (de tip ii) pot sa nu intrerupa dezvoltarea copilului dar raman in memoria acestuia, iar in cazul unui stres situational analog se reia schema traumatica veche putand aparea angoasa, pierderea increderii fata de oameni, viata si viitor (Riedesser P., Gottfried F., 2007).

 

Abuzul sexual in copilarie prin incalcarea granitelor corporale, creeaza nu numai emotii si amintiri negative ci si o confuzie privind normele sexuale ca urmare a faptului ca el este recompensat pentru un comportament sexual inadecvat varstei. Injosirea, fortarea sa tina in secret relatia conduce copilul la instrainare, autoizolare, delincventa, consum de alcool droguri. Acesta va avea tendinta sa repete cu proprii copii abuzul.

 

Uneori abuzatorul sexual este exterior familiei acesta profitand de relatiile afective intrafamiliale deteriorate ale victimei.

 

Experienta clinica si literatura de specialitate a identificat doua tipuri de tati incestuosi „despotic” si „nevoias”(Riedesser P., Gottfried F., 2007, p.321). Tatal incestuos de tip despotic, s-ar regasi mai mult in societatile in care se mentin relatii traditionale patriarhale, caz in care tatal considera copiii proprietatea lor, sunt gelosi pe relatia de iubire sau de prietenie, mai ales ale fiicelor si folosesc atacul sexual. In aceasta situatie se naste o ambivalenta atitudinala deoarece copilul, mama, sunt pusi in situatia sa accepte relatia de abuz incestuos, ca semn al intaririi unitatii familiei.

 

Tipul incestuos de tata „nevoias” s-ar regasi in patura de mijloc, caz in care tatal apare ca o persoana nemultumita de casnicie si familia personala. Incestul se naste dintr-o mare iubire pentru fiica, de obicei cea mai mare ca varsta, care este investita cu rolul de a alina suferinta emotionala a tatalui slab. La ambele tipuri de tati incestuosi are loc o pervertire a rolului patern grijuliu, suportiv intr-unul de supunere si aservire a copiilor. Desi in pondere mai mica, relatia incestuoasa se intalneste si la mame care pervertesc grija materna, intr-una exagerata de grija asupra corpului copilului baiat.

 

Analiza de script practicata in mai multe terapii, cum este cea din Analiza Tranzactionala, a evidentiat o transmitere transgenerationala in procesul traumatic al incestului, cu relatari despre perpetuare a acestuia de peste 5 ani. La abuzul sexual in copilarie si adolescenta transmis de la tata la tata, specialisti sugereaza o rata de transfer de circa 30%, pe care insa o apreciaza ca subreprezentata ca urmare a secretizarii (Riedesser P., Gottfried F., 2007, p. 340).

 

De asemenea fii care au observat abuzul sexual al tatilor asupra surorilor, sau a altor rude apropiate, ca si fiicele abuzate, au tendinta sa tina ascunsa trauma sexuala. De cele mai multe ori in familiile de origine ale victimei, pe langa abuzul sexual, se constata si neglijarea emotionala si experientele de deprivare.

 

Sansa de nerepetare a modelul abuzului si violentei din familia de origine, in familia de apartenenta, creste la persoanele care au avut in copilarie cel putin o relatie de incredere, au facut psihoterapie cel putin un an, ceea ce le permite o distantare emotionala de experienta traumatica din copilarie. Faptul demonstreaza importanta relatiilor suportive in ruperea cercului vicios de transmitere transgenerational.

 

Sunt patru palierele de preventie a abuzului sexual: opinia publica, copiii, parintii si persoanele cu potential deviant si delincvent. Negarea si deprecierea sexualitatii, stilul violent de educare prezente la abuzatori, ne permit sa apreciem ca educatia sexuala, prin prezentarea aspectelor placute ale parteneriatului in sexualitatea cuplului, pot fi o masura de preventie a posibilului abuz. Ideologiile ostile sexualitatii sau care indeamna la libertinaj sexual, cresc riscul abuzului sexual intrafamilal si extrafamilial.

 

 

Terapia Sistemica, Cuplu – Copil – Familie

 

Ca urmare a unui curs organizat in anul 2008 de Asociatia de Consiliere si Terapie a Familiei Romania, Andreea Muraru si Cristian Petrescu, in calitate de formatori, au oferit, intr-un stil modern interactiv, cateva definiri si metode de terapie a familiei. Cu permisiunea autorilor am sa preiau catva idei din suportul de curs Terapie Sistemica Cuplu – Copil – Familie.

 

Una din ideile de baza ale terapiei sistemice a familiei este faptul ca la terapie sunt chemati toti membrii familiei care locuiesc impreuna sau petrec cea mai mare a timpului in familie, si nu numai o parte dintre membrii familiei, sau o persoana care a cerut sprijin. Viata clientului trebuie traita in cabinet ca acasa, ca acolo unde este problema.

 

Cel putin la prima sedinta va fi prezent chiar si copilul in fasa pentru ca se pot observa cantitatea si calitatea raportarii fiecarui membru al familiei fata de sugar. Chiar si o ruda mai indepartata care nu locuieste in acelasi apartament ci in aceeasi cladire si participa activ la viata de familie, va fi invitata la terapie. In cadrul procesului terapeutic terapeutii sunt atenti la cine vorbeste primul, cine cui se adreseaza, daca se cere permisiunea sa se vorbeasca si cui etc. si nu numai la continutul comunicarii.

 

Unele din avantajele majore ale terapiei (sistemice) de familie fata de terapia individuala sunt:

 

  • Oportunitatea de deschidere si de expunere a fiecarui membru al familiei privind situatia expusa
  • Clarificarea emotiilor si sentimentelor familiei
  • Se dezvolta cooperarea
  • Identificarea propriilor resurse
  • Petrecerea mai mult timp cu familia
  • Desfasurarea de sarcini comune

 

Dezavantajele terapiei de familie ar putea fi: dificultatea de a aduce la terapie pe toti membrii familiei si diminuarea focusarii pe individ. Cu toate acestea statisticile au aratat ca rata recaderilor prin terapia sistemica este mai mica.

 

O alta idee importanta si relativ diferita de alte terapii este ca, grupul la terapia familiei este aistoric, adica „aici si acum”, lucrandu-se pe ceea ce este bun in acel moment. Nu se cauta vinovati, cine a inceput intai disputa. Nu se cauta de exemplu, daca adulterul sotului a creat depresia sotiei, sau daca depresia sotiei a impins sotul spre infidelitate. Cum metaforic se exprimau C. Petrescu si A. Muraru, cu prilejul cursurilor de formare sus amintite: „Vremea modifica copacul, Copacul nu modifica vremea”.

 

In acest tip de terapie nu se lucreaza cu cauzalitatea lineara, ci cu cauzalitatea circulara, care sugereaza ca problemele sunt sustinute de o serie continua de actiuni si reactii. Aceasta inseamna ca nu este de interes intoarcerea la cauzele initiale pentru a produce rezolvarea (Fleuridas C., Nelson T.S., Rosenthal D.M., p. 113-127, 1986).

 

(Psiho)genograma este un instrument utilizat in consilierea si terapia sistemica cuplu – copil – familie, prin care se obtin informatii relevante despre o persoana (persoana indice), care cere sprijinul in rezolvarea unor probleme. In pihogenograma sunt trecute informatii importante despre membrii familiei cum ar fi anii: casatoriei, nasterii copiilor, pensionarii, plecarii de acasa a unor membrii de familie etc.

 

In construirea genogramei se utilizeaza o serie de semne standard cum ar fi patrat pentru barbat, cerc pentru femeie, cruce pentru deces, taierea relatiei cu doua linii oblice in cazul unui divort, un triunghi cu punct negru in interior pentru avort spontan si altele, sau alte simboluri pentru diverse situatii cum ar fi: frati gemeni, gemeni identici, moartea fatului la nastere etc.

 

Prin anumite simboluri conventionale in psihogenograma pot fi reprezentate bine modelele de interactionare familiale cum ar fi relatii: foarte apropiate, conflictuale, distantate, apropiate si conflictuale, de control, de gelozie, de manipulare, violente si instrainarea sau ruperea relatiei. De asemenea in genograma se pot consemna anumite situatii evenimente cu potential patogen asupra individului sau cuplului cum ar fi: abuz fizic, incest, viol, abuz de alcool, droguri.

 

Se pot utiliza si culori, de obicei cea rosie indicand aspecte negative, problematice.

 

O persoana vine in familia de procreatie cu anumite modele de relationare, de comportament, modele atitudinale si valori care provin la un prim nivel din familia de provenienta. Genograma evidentiaza subsistemele, adica acele unitati mici din cadrul familiei, determinate de generatie, sex sau functionare.

 

De asemenea, prin psihogenograma se pot sugestiv contura triunghiuri, adica sistemul format din trei persoane, cea mai mica unitate stabila de relatii umane.

Prin construirea genogramei unui cuplu se pun foarte bine in evidenta celelalte niveluri de la care provin aceste patternuri, nivelul bunicilor, strabunicilor si asa mai departe, pana unde memoria individului poate oferii informatii. Se pot descoperii cauze ale unor divergente de opinii. Cum ceea ce este semnificativ pentru persoana se supune uitarii cel mai greu, putem afirma ca ceea ce si-a reamintit despre stramosi, cand i s-au pus intrebari la construirea psihogenogramei, chiar a fost relevant in formarea sa. In acelasi mod putem afirma despre barbatul si femeia dintr-un cuplu.

 

Psihogenograma este conceputa ca o mapa orientativa a familiei astfel incat terapeutul va introduce, daca va considera relevant pentru procesul terapeutic, o istorie medicala cu bolile cronice sau problemele majore de sanatate ale familiei utilizand prescurtarile standard utilizate in medicina cum ar fi: RCUH pentru recto-colita ulcero-hemoragica, HTA pentru hipertensiune arteriala, DZ pentru diabet zaharat etc.

Succesiunea stadiilor prin care trece o familie de la formare pana la disolutie, cunoscute sub numele de ciclurile vietii de familie, au patternuri diferite de consum datorita variatiilor structurii si marimii veniturilor. Nasterea unui copil, plecarea acestuia din gospodarie, iesirea la pensie, nasterea unui nepot, moartea unuia dintre parteneri sunt evenimente importante in viata omului, care modifica relatiile dintre membrii familiei si solicita realocari ale resurselor gospodariei. Dupa Pete Alcock (1997), veniturile medii ale unei familii obisnuite au forma literei U intors si anume: la adultul tanar creste, la adultul de varsta medie atinge un platou, iar la varsta a treia scade. Ciclurile vietii gospodariei din punctul de vedere al veniturilor au beneficiat de studii in special din partea sociologilor care au abordat cu precadere riscul pentru intrarea in saracie in anumite stadii ale familiei. De asemenea economistii au abordat ciclurile vietii gospodariei focalizandu-se pe variatia comportamentului de consum in functie de acestea (Voicu M. www.iccv.ro).

 

Astfel inca din 1902, Rowntree S., studiind viata de familie a muncitorilor englezi de la inceputul secolului XX, evidentiaza trei perioade cu risc pentru saracie: copilaria, cresterea copiilor si batranetea (Rowntree, S.,1901). Schimbarea componentei familiei, cupluri fara copii, cupluri cu un copil, cupluri cu doi sau mai multi copii genereaza de asemenea modificari in economia familiei.

 

Evolutiile demografice postbelice de scadere a natalitatii, de amanare a fertilitatii, de crestere a divortialitatii si a sperantei de viata au impus o reclasificare si reevaluare a ciclurilor de viata. Wilkes stabileste trei tipuri de gospodarii: sub 35 de ani, peste 35 de ani, in care barbatul este pensionar si peste 35 de ani cu barbatul nepensionat, pe care le subdivide in functie de starea civila (casatorit, necasatorit, divortat) si de prezenta/absenta copiilor. Se evidentiaza ca familiile tinere tind sa cheltuiasca pentru dotari cu bunuri de folosinta indelungata. Aparitia copiilor schimba patternul de consum spre hrana imbracaminte, jucarii, intrarea la scoala a copiilor determina cheltuieli pentru educarea lui, iar odata cu cresterea lor cheltuielile incep sa fie distribuite si spre calatorii, distractii. Dupa cum se poate observa copiii determina familia la o multitudine de costuri directe, cum sunt: hrana, jucariile, imbracamintea, cele pentru ingrijirea medicala si educatia etc. Copii mai presupun pentru familie si costuri indirecte, cum ar fi cele datorate de retragerea temporara a mamei de pe piata muncii (care diminueaza veniturile) sau pentru plata unei alte persoane pentru ingrijirea copilului daca aceasta isi continua activitatea.

 

Persoanele de varsta a treia sunt de asemenea un grup cu risc pentru saracie ca urmare a iesirii la pensie, prin scaderea veniturilor, a cresterii cheltuielilor pentru ingrijirea sanatatii, chiar daca scad cheltuielile de alta natura. Situatia nu este omogena. Cei mai afectati sunt cei foarte batrani, pentru ca de obicei din cuplu a ramas o persoana vaduva, iar economiile s-au erodat prin inflatie. Femeile foarte batrane de asemenea sunt mai sarace decat barbatii de aceeasi varsta, pentru ca majoritatea dintre ele au avut un nivel de scolarizare mai scazut, fiind incadrate cu salarii mai mici pe piata muncii si beneficiind de pensii mai mici (George Vic., 1996).

 

In functie de mai multe criterii operative vom distinge in psihologia varstelor mai multe perioade, stadii de dezvoltare psihica. Reperele psiho-dinamice se exprima in conduitele intregii vieti si sunt utilizate pentru determinarea momentelor de schimbare in ciclurile vietii. De asemenea aceste repere psiho-dinamice ne permit sa descriem probabilistic si prospectiv dezvoltarea personalitatii si reactiile specifice individuale pe aceste cicluri de viata. Cum trebuintele si interesul momentan stimuleaza dezvoltarea psiho-somatica si orice activitate, putem afirma ca dinamica vietii de familie de origine (de orientare, consanguina) si a vietii familiei de procreare (proprie sau conjugala) este marcata de aceste doua aspecte.

 

In functiile de criteriile utilizate, cum ar fi dezvoltarea psihica, statusul biologic viata sociala si profesionala, limitele de varsta a etapelor (ciclurilor de viata) difera. Schiopu U. si Verza E. disting urmatoarele cicluri si stadii de dezvoltare psihica:

  • cicluldecresteresidezvoltare din primii 20-24 deanideviata cu etapeleeispecifice: copilaria (cu substadiileei), pubertateasiadolescenta;
  • ciclul adult, care prelungeste dezvoltarea psihologica ce se extinde pana la 65 de ani;
  • ciclul varstelor de regresie, al batranetii, de la 65 de ani pana la moarte (Schiopu U., Verza E., 1997, p.44, 45).

 

Ereditatea, mediul, educatia unei epoci dau un cadru general specific speciei umane si un cadru particular individual. De exemplu cresterea sperantei de viata, a varstei de pensionare a modificat conceptul de varsta a treia si de limita de varsta, situata in jurul a 55 de ani, la cea de peste 65 de ani; prelungirea perioadei de scolarizare cu amanarea casatoriei si a parentalitatii a dilatat limita superioara de varsta a tineretii.

 

Criteriul pozitiei fata de angajarea profesionala si statutul de parinte par a fi cele mai relevante pentru etapele de: tinerete (25-35 ani), varsta adulta (35-65 ani) si varsta a treia. Pentru tinerete integrarea socio-profesionala si intemeierea unei familii este cadrul trebuintelor personale si al solicitarilor sociale care determina structurarea mai profunda a 3 subidentitatii: profesionale, legate de structura familiei personale, parentale. Pentru ultimele decenii ale secolului XX si inceput de secol XXI se evidentiaza o dilatare a limitei superioare a tineretii.

 

 

1. Familia tanara.

 

Trairea intensa a experientelor dragostei si inceputul vietii de familie din perioada tineretii determina dezvoltarea intimitatii. Tanarul penduleaza intre intimitate, izolare si necesitatea de a se lega de noi persoane, grupuri, organizatii. Astfel se ajunge la o dezvoltare a capacitatii de partener, la o forta morala interna care permite sacrificii si compromisuri. OMS considera tineretea desfasurandu-se intre 18/20 ani si 35, varf al functionarii la parametrii superiori a organelor si sistemelor organismului.

 

Buna intelegere, stima si sprijinul reciproc se situeaza in opinia tinerilor pe primul loc pentru un climat familial pozitiv, iar copii sunt considerati un factor coeziv al cuplului. Ideea de casatorie determina o stare de anxietate latenta, iar casatoria solicita eforturi de integrare si adaptare cu partenerul privind: mentalitatile, gusturile, deprinderile, stilul de viata, micile manii, preocuparile, atitudinile s.a.

 

Un factor de predictie a casatoriilor reusite este absenta conflictelor grave si persistente cu parintii, educatorii si in interrelationarile din copilarie si adolescenta. Despartirile din primul an de casnicie reflecta incapacitatea de adaptare. Varfuri ale divorturilor se inregistreaza in primii 5-6 ani de casatorie si dupa 10-11 ani, care de fapt indica o criza a familiei. Familiile aflate in criza beneficiaza cu succes de psihoterapiile de familie cum ar fi: Psihoterapia experientiala si a unificarii centrata pe adult, copil, cuplu, familie (Mitrofan Iolanda), Consilierea si psihoterapia pastorala (Sandulache Sorin, 2006).

 

Pentru a-si organiza viata tanara familie are nevoie de un spatiu locativ si de resurse financiare, care pentru marea majoritate necesita angajarea de economii, de privari. Casatoria poate dezechilibra, dar poate crea si conditiile de energizare a activitatii, echilibru. Nasterea primului copil, chiar dorit, este perceputa ca o combinatie intre bucurie si soc de catre ambii parteneri. Studiile arata ca tinerele care s-au casatorit mai devreme, 19-20 de ani, considera varsta ideala de casatorie mai tarziu, ceea ce insemna existenta unui vag sentiment ca s-au grabit in propria decizie. Aceeasi stare tensional-depresiva se constata la fetele foarte tinere care au 2-3 copii pana la varsta de 25 de ani, marturisind ca se simt coplesite de sarcini si de neprevazutul permanent pe care il presupune cresterea copilului (Schiopu U., Verza E., 1997, p. 287).

 

De obicei femeia manifesta o dorinta mai mare pentru a avea un copil decat barbatul. Cu toate acestea atat primiparele, cat si multiparele manifesta disconfort fizic care genereaza tendinte impulsive, stari depresive, anxietate de fond. De asemenea s-a evidentiat o stare tensionala generata de teama actului nasterii, de a nu reusi sa se identifice cu rolul de mama, de a pierde afectiunea celor din jur si a sotului. In aceste circumstante rolul sotului devine unul esential, cu atat mai mult cat se remarca o reactie de distantare sexuala din parte femeii. Perceptia sarcinii, nasterii, lactatiei si a proceselor fiziologice specifice maternitatii sunt conditionate individual si social. Intre mama si copil se instaleaza o dependenta reciproca prin alaptare si comunicare. Cresterea in greutate a copilului, instaurarea comunicarii non-verbale creeaza mamei un calm fericit al maternitatii care permit mai usor, fara regret renuntarea la unele dorinte, obiceiuri si distractii ale familiei fara copii, pe care o gasim sub denumirea de cuplu.

 

Acum incep armonizarile si restructurarile in stilul familiei, care trebuie sa se adapteze nu numai la prezenta copilului ci si la caracteristicile personale ale acestuia. Nu toti copii mici sunt la fel, unii sunt dificili, nu mananca, plang mult, altii dimpotriva sunt veseli si nu creeaza un deranj mare. Trecerea perioadei dificile a familiei tinere, adaptarea parintilor la prezenta copilului, reconsiderarea raporturilor dintre soti sunt sprijinite de bucuria pe care ofera spectacolul cresterii copiilor, mandria statutului parental, reenergizarea fondului lor actional prin momentele de incantare pe care le ofera cresterea si dezvoltarea copilului, proiectarea unei existente personale si a unui nivel de aspiratii in viitorul copilului.
Citeste mai departe

 

 

2. Familia in perioada varstei adulte.

 

In perioada 35-45 de ani creste continutul subidentitatii de parinte si are loc modificarea vietii de familie ca urmare a intrarii copilului la scoala. Viata de familie devine mai echilibrata. Familia este mai calma si mai putin nelinistita in raport cu educarea copiilor pentru ca a achizitionat experienta pedagogica. Familia se poate confrunta cu decesul parintilor sau al bunicilor. Se remarca implicarea activa in viata profesionala, randament, capacitate de munca ridicate, maturitate actionala si emotionala.

 

In perioada 45-55 de ani se dezvolta identitatea profesionala, au loc avansari in ierarhia profesionala cu cresterea veniturilor, ceea ce permite un confort mai bun, planuri mai complexe pentru concediu. Ca urmare a relativei independente a copiilor care nu mai necesita o atentionare permanenta, se diminueaza usor identitatea de parinte. Menopauza cu substratul biologic-hormonal marcheaza cu indispozitii si anxietati femeia si, ca urmare, pot aparea tensiuni intre soti si tulburari de dinamica sexuala.

 

 

3. Familia in perioada 55-65 de ani.

 

Incep sa se diminueze identitatile profesionale si social-cetatenesti. Incepe procesul de denuclearizare a familiei prin casatoria copiilor. Se remarca tendinta, mai pregnanta in tarile Vest europene, ca familia de origine sa fie parasita de copii mai devreme decat momentul casatoriei, odata cu castigarea independentei materiale. Aparitia nepotilor reincarca cu intimitate in alt context identitatea maritala si parentala. Pensionarea (de obicei femeia mai intai) modifica bugetul familiei, orarul familiei, preocuparile, relatiile sociale. Viata de familie capata o relativa rutina reconfortanta manifestata de tabieturi. Datorita cresterii nivelului conditiilor de viata, a suportului medical, a programelor de crestere a culturii medicale si de preventie se evidentiaza tendinta consolidarii varstei mature tardive prelungite (55-65 de ani).

 

Familia este un sistem deschis prin care circula afectivitate, intimitate, dar este si un fapt de onoare sociala, asa incat familia are un stil personal care se consuma si unul spre care aspira. Familia capata un mod specific de a evalua succesele/insuccesele, are propriile reguli si de obicei un lider. Convietuirea, petrecerea timpului impreuna, bunul sau raul trai amprenteaza gesturile, reactiile familiei cu exteriorul. Pe de alta parte ceilalti au anumite expectatii de la familia respectiva, stiu in general la ce sa se astepte.

 

Familia mai cuprinde si alte rude biologice sau prin alianta la care trebuie sa se adapteze diferentiat in functie de cerintele acestora. Copilul se adapteaza la formele de coeziune si la regulile familie prin „metoda incercarii si erorii” si prin sprijinul parintilor. In familie se contureaza o regula esentiala pe care toti membrii incearca tacit sa o respecte: mentinerea si apararea situatiei familiale. Daca aceasta regula se incalca, familia poate intra in situatii critice pana la dezmembrare.

 

 

4. Familia dupa 65 de ani.

 

Varste fragile sideinvolutie, etapeledupa 65 deaniaucelemaimariproblemedeordin medical si social-economic ca urmare a pensionarii. Primulsistemdepensii a fostintrodus in Germania (1889), apoiDanemarca, NouaZeelanda, Anglia, SUA (1911), fiindconceput ca o formadeasistentasociala, primelepensiifiindplatitedoarpersoanelorpeste 70 deani, cu veniturimicisi care aumuncitregulat. Panaatuncioameniimunceaupana la finalulvietii (Schiopu U., Verza E., 1997, p. 341).

 

Batranetea ridica cel putin trei aspecte:

 

  1. cresterea longevitatii reale si potentiale care necesita protectie sociala,
  2. folosirea experientei profesionale si sociale a batranilor
  3. profilaxia batranetii impotriva degenerescentei.

 

Imbatranirea difera in functie de factorii bio-climatici de la o arie geografica la alta, in functie de terenul biologic personal, de calitatea vietii intelegand prin acesta nu numai nivelul de trai, cat si comportamentele sanatoase.

 

Problemele cele mai pregnante ale batranetii sunt regresia biologica, psihologica, boala si saracia. Persoanele si cuplurile pensionate inregistreaza un declin al veniturilor. Statutul de bunic mentine sentimentul utilitatii si un anumit activism. Odata cu varsta creste gradul de dependenta. Majoritatea cuplurilor care au copii beneficiaza la batranete de un relativ sprijin, dar sunt si situatii in care copiii ori nu pot ori isi abandoneaza familia de proveninta. Cum speranta de viata este mai ridicata la femei (2002-2004, in Romania speranta de viata a fost de 67,74 de ani la barbati si de 75,06 la femei), vaduva este de obicei cea mai afectata (Anuarul Statistic al Romaniei 2005, INS, 2006).

 

Modelele interactionale de tip cooperant, competitiv si conflictual ale cuplului conjugal-parental au consecinte asupra functionalitatii si stabilitatii casatoriei.

 

Se remarca un cadru general, „o viata de familie” caracteristica pentru un grup social extins diferentiat pe continente, natiuni, etnii, rezultat al influentelor social-culturale, economice, ideologice si istorice. In interiorul acestor modele, cadre generale, constatam o mare varietate de stiluri particulare de viata conjugala. In timp cuplul va capata o caracteristica definitorie, un stil interactional persistent. Dar se constata ca stilul interactional marital nu este static, suferind modificari ca urmare a unor evenimente esentiale cu care se confrunta familia, din care nasterea, cresterea si educarea unuia sau a mai multi copii sau dimpotriva absenta copiilor se detaseaza ca importanta. Dinamica interactiunilor din cuplu se remarca urmarind etapele cronologice ale nucleului familial incepand de la formare.

 

Comportamentul sexual-afectiv, educational, deciziile in cuplu se pot structura intre parteneri pe urmatoarele trei principii:

 

  1. cooperare – prin efortul comun al celor doi;
  2. rivalitate – indeplinirea functiilor familiei in special in domeniul administrativ, educational si decizional este aceea a impunerii punctului de vedere;
  3. confruntare – maniera de realizare a sarcinilor si asteptarilor de rol fiind de tip tensional-conflictual.

 

Golu Pantelimon si Mitrofan Iolanda ajung intr-un studiu la concluzia ca etapele cronologice ale casatoriei, etapele cronologice in care a survenit divortul, tipul de cuplu: fara copii, cu un copil, cu peste doi copii, sunt variabile care coreleaza. Autorii utilizeaza „Scala de evaluare multidimensionala a stilului interactional marital” (cooperare, competitie, conflictualitate) S.E.M.S.I.M. Scala a fost conceputa intr-un sistem de cuantificare pe patru trepte, acordandu-se de la 1 punct, pentru absenta parametrului avut in vedere, pana la 4 puncte, pentru manifestarea inalt semnificativa a aceluiasi parametru. Subiectii au fost solicitati sa aprecieze frecventa, durata, intensitatea, semnificatia, motivatia, consecintele divergentelor in existenta lor conjugala (Golu P., Mitrofan I., 1985, p.177-190).

 

 

Cum influenteaza timpul interactiunea dintre parteneri

 

Pentru cuplurile stabile s-au evidentiat, in functie de etapa cronologica in care se afla cuplul, forme diferite ale curbelor cooperarii, competitiei si conflictualitatii dupa cum urmeaza:

 

  • Intre 0-5 ani predomina interactiunea de tip competitiv, este perioada acomodarii intramaritale; intensitatea, durata, consecintele disputelor sunt mici, semnificativa fiind in mai mare masura frecventa lor;
  • Intre 6-10 ani se inlocuieste treptat rivalitatea cu interactiunea de tip cooperant, ceea ce aduce echilibru cuplului;
  • Intre 11-15 ani cooperarea atinge maximul;
  • Intre 16-25 ani perioada de preclimacteriu si climacteriu readuce modelul interactional competitiv. Dupa depasirea perioadei de criza reapare modelul cooperarii insotit relativ de sentimentul de rutina si inertie, de tendinta evaziunii din camin, preferinta loisir-ului individual.

 

Aceasta perioada este critica pentru ambii parteneri, in special, pentru femei care traiesc acut sentimentul pierderii fecunditatii si feminitatii astfel incat pot apare nepotriviri in apetitul sexual, susceptibilitate, reactivitate exagerata etc. Casatoria copiilor, aparitia nepotilor conduc uneori la tensiuni, datorita modificarii rolurilor si statutelor. Modelele sociale care prescriu normele si regleaza prin sanctiuni comportamentul de rol conjugal pot induce si ele comportamente inhibitoare la varsta a treia.

La cuplurile cu vechime de 16-20 ani de casatorie, desi unele din ele aflandu-se chiar la varste ale maturitatii 40-50 ani, se remarca o obisnuinta, o aplatizare a relatiilor afectiv-sexual care genereaza uneori tensiuni.

 

La barbatii aflati la varsta a treia apar fenomene compensatorii pierderilor biologice, concretizate in reactii exploziv-erotice, libido exagerat sau flotant, tentatii adulterine. Femeile intre 40-50 ani simt ca au pierdut din farmecul si prospetimea tineretii, declara ca sunt neglijate de soti, au tendinta de a exagera unele aspecte negative, devin geloase. Toate aceste manifestari isi pun amprenta asupra relatiilor dintre soti.

 

Pentru lotul de divortati (186 de subiecti) autorii studiului au evidentiat urmatoarele:

 

  • in primele etape 0-5 ani si 6-10 ani predomina modelul conflictual, al rivalitatii, cooperarea este nesemnificativa, favorizand aparitia divortului. Divortul survine frecvent in etapele timpurii 0-5 ani si 6-10 ani, nedepasindu-se etapa acomodarii, fiind dominant modelul interactional competitiv si conflictual;
  • principalele motivati ale divortului au fost in ordine descrescatoare urmatoarele: divergente grave de opinii si atitudini, infidelitate, adulter, disfunctii sexuale-afective, neindeplinirea corespunzatoare a sarcinilor de rol conjugal si a participarii la decizii, interventia perturbatoare a familiilor de apartenenta (Golu P., Mitrofan I., 1985, p.177-190).

 

Absenta sau prezenta copiilor este o alta variabila care influenteaza stilul interactional marital.

 

Pentru cuplurile cu copii lucrarea evidentiaza urmatoarele aspecte. Aparitia copiilor accentueaza modelul competitiv si conflictual in primii 5 ani de casatorie. Conflictele apar in stabilirea unui stil unitar in educatia copilului si in redistribuirea sarcinilor administrativ-gospodaresti.

 

Casatoria copiilor insotita de parasirea familiei de origine, corespunzatoare perioadei de la 15-20 ani de casatorie, accentueaza de asemenea modelul competitiv si conflictual. Copii sunt mari, de obicei adolescenti sau adulti, isi asuma singuri responsabilitati, iau decizii, ceea ce diminueaza oarecum rolul parental, se accentueaza rolul de sot, ceea ce necesita o reacomodare a partenerilor.

 

Dupa 20 de ani de casatorie exista cazuri cand relatiile dintre soti se aplatizeaza sau se devitalizeaza, uneori aparand conduite de evaziune extraconjugala, preferandu-se grupul de prieteni sau alta femeie/barbat.

 

Pentru cupluri fara copii se ajunge la urmatoarele constatari. De obicei cuplul care debuteaza si persista conflictual esueaza in divort precoce. In cuplurile fara copii unde stilul interactional este cel cooperant se constata un grad de coeziune crescut. Necesitatea inconstienta de asumare a rolurilor parentale apar prin optiuni substitutive: ingrijirea unui animal, relatii apropiate cu copii altora. Dar chiar si in cazul cuplurilor coezive absenta copiilor fragilizeaza relatiile interpersonale.

 

Autorii articolului au conturat urmatoarele etapele cronologice, de evolutie, pentru cuplurile functionale: acomodarea, stratificarea, asimilarea, cristalizarea, aplatizarea. Pentru cuplurile disfunctionale, etapele de evolutie constatate au fost: distorsionare, diluare, disolutie a rolurilor conjugale.

Sexul nu este cel mai important lucru într-o relatie însa o poate devitaliza sau destabiliza. Terapeutii de cuplu pot fi încurajati sa utilizeze terapia sexuala oferind informatii stiintifice, sugestii si interventii specifice cand se întalnesc cu disfunctii sexuale obisnuite. Introducerea unui model bio-psiho-social de evaluare, tratament si prevenire a disfunctiilor in cuplu înlatura relativa bariera între cele doua terapii. Este spre beneficiul cuplurilor sa primeasca permisiuni privind activitatea sexuala în cadrul terapiei de cuplu. Terapia sexuala este o subramura, subspecialitate a terapiei de cuplu.

 

Sustin ca si alti autori (McCarthy et. al. 2004) un model integrat prin care sa se evalueze dinamica sexuala în cadrul terapiei de cuplu. În trecut utilizam în cadrul terapiei (consilierii) de cuplu la prima si a doua sedinta un chestionar standardizat si un interviu prin care evaluam familia de origine. Ipoteza mea, bine cunoscuta de altfel, era ca problemele de cuplu pot avea drept cauza si un pattern atitudinal si comportamental preluat in familia de procreare, din familia de crestere si dezvoltare. Cercetarile de teren, practica ulterioara, mi-au aratat ca evaluand de la prima sedinta dinamica sexuala am putut ajunge mai repede la un tratament corect.

 

Am constatat de multe ori ca probleme ale functiei economice, functiei educative si functiei de coeziune ale familiei, au o mare legatura cu disfunctia sexual-reproductiva a acesteia. Cum numarul cazurile era destul de mic, 17 cupluri care au primit consiliere, am considerat o provocare sa lansez o cercetare aplicativa privind aceasta cauzalitate de natura sexuala privind diferite probleme de cuplu. In cadrul unui esantion de 1902 persoane, din mediul urban, distribuite egalitar pe gen si grupe de varsta, am gasit o corelatie semnificativa statistic (p < 0,01) între Scala de evaluare a coeziunii adaptabilitatii familiei (Faces III-Family Adaptability Coehesion Evaluation Scale Olson, 1986), Modelul circumplex al sistemului conjugal si a celui familial pe de o parte, si disfunctia sexual-reproductiva pe de alta. Statistica îmi arata o relatie dar nu îmi putea indica daca intai a fost „oul sau gaina”. Cu alte cuvinte tulburarile de dinamica sexuala erau cauza sau efectul unor probleme de cuplu. Cel putin in acest esantion ambele au fost adevarate. Uneori insatisfactia sexuala conducea la o scadere a comunicarii, coeziunii si flexibilitatii în cuplu. Alteori comunicarea, coeziunea si flexibilitatea in cuplu scazute conduceau la o relatie sexuala de proasta calitate. Parea un cerc vicios. Era oare important sa lamuresc care este cauza si care este efectul ? Ca si la alti terapeuti sau la alte studii, s-a dovedit ca pentru client, nu era atat de important sa aflu asta (Keim and Lappin 2002).

 

In unele timpuri blamat si in altele încurajat pana la excese inimaginabile, ajungem in contemporaneitate sa ne dam seama ca sexul, atunci cand aduce satisfactie, contribuie în mica masura la vitalitatea relatiei iar cand este disfunctional afecteaza relatia non-sexuala in mai mare masura. citeste mai departe

 

Pornind de la aceasta realitate sugerez ca si alti terapeuti, consilieri, utilizarea de la începutul terapiei in cuplu a unor întrebari deschise-inchise, menite sa invite cuplul sa-si spuna istoria sexuala (Risen 2003). De exemplu:

  • cat de multumit(a) sunteti de relatia sexuala cu partenera(ul)?
  • cat de multumit(a) sunteti de relatia sexuala din ultimul an?
  • sunt destule cupluri care au probleme legate de orgasm, erectie, dorinta sexuala, asa ca se poate întreba: in ce perioada sexul v-a adus satisfactie si cand a fost o dezamagire?

 

Nicidecum nu se fac judecati de valoare in legatura cu dinamica sexuala a cuplului ci se procedeaza astfel incat cuplul sa observe disponibilitatea terapeutului sa asculte marturisirile. Doua dintre ideile terapiei traditionale de cuplu sunt ca:

  1. abordarea directa a problemelor sexuale prezinta riscul de intimidare si de incalcare a granitelor cuplului;
  2. se recomanda o anume ierahie in abordarea problemelor si anume: anxietatea, abuzul de alcool, depresia, violenta domestica, problemele de relatie si in ultimul rand, daca este necesar, aspectele sexuale (Leiblum 2006).

 

Si totusi în spatele tuturor acestora se pot afla de multe ori insatisfactii sexuale, toate fiind mobilul instalarii unor dependente de substante, cauza unor comportamente evitante, unor manifestari agresive.

 

Intimitatea emotionala serveste ca fundament pentru o relatie sanatoasa si o sexualitate sanatoasa. Desi intimitatea poate fi considerata „sarea si piperul” unei relatii bune, aceasta in exces poate înabusi dorinta sexuala si poate conduce la un partener de-senzualizat; ea singura face cel mult un mariaj sau o viata sexuala cu „calificativul satisfacator” ceea ce este diferit de satisfacatoare. A alege sa te multumesti cu „satisfacator” e una, iar a simti ca esti frustrat este altceva. Ce facem in aceasta ultima situatie ?

 

O solutie este sa ne adresam simultan problemelor cele mai acute identificate. De exemplu abordam concomitent consumul de alcool, violenta domestica si insatisfactia sexuala. O alta solutie ar fi, daca identificam o anxietate, sa evaluam initial abilitatile psihosexuale. Cand se amana sau se neglijeaza problemele sexuale, apare riscul aparitiei comportamentului evitant.

 

Cele mai frecvente probleme sexuale ale femeilor sunt:

  • dereglari ale energiei dorintei sexuale,
  • raspunsul non-orgasmic în timpul sex-ului,
  • durere în timpul contactului sexual.

 

Cele mai frecvente probleme sexuale ale barbarilor sunt:

  • ejacularea precoce,
  • disfunctia erectila
  • scaderea dorintei sexuale. citeste mai departe

 

O femeie sau barbat care tinteste sa atinga performante nerealiste ca sa-si satisfaca, cucereasca perechea nu este pe calea buna. Abundenta de carti, articole neprofesioniste care promit barbatilor erectia atat cat o doreste partenera, sunt cel putin daunatoare.

 

Cati barbati se gandesc serios ca dorinta lor de a avea un penis mai lung ar putea fi un prejudiciu pentru o femeie cu un vagin scurt ? Iata un aspect anatomic ce poate duce la durere in timpul actului sexual si pe cale de consecinta pot apare: anxietate, evitarea raporturilor sexuale, racirea relatiei.

 

Si ca sa nu favorizam genul masculin, sa amintim si despre imaginile, reclamele care promit femeilor ca utilizarea unui anumit tip de parfum, lenjerie intima, sau ca un implant de silicon prin diverse zone, le aduce barbati la discretie. Poate ca da, dar cat raman acestia in relatie ?

 

Cartile si articolele neprofesioniste despre sexualitate poate ca sunt mai mult de 1 din 3 daunatoare, 50-60% din aceste materiale sunt senzationale si excitante dar irelevante, si doar 15-20% ofera informatii stiintifice si clinice valoroase si ghiduri de ajutor pentru viata reala a cuplului (Boston Women’s Health Book Collective 1998). Toate acele materiale din mass media care promit raporturi sexuale bune in fiecare zi din an sau sex multiorgasmic, creeaza presiuni psihologice si asteptari nesanatoase.

 

Este importanta confruntarea profesionistilor traditionali, miturilor publice cu interventii sexuale bazate pe ghiduri care cuprind elemente practice fundamentate pe experienta si elemente clinice (medicale).

 

Modelul PLISSIT aplicat la terapia de cuplu (Annon 1974) este o apropiere conceptuala de ajutor în conectarea celor doua terapii, de cuplu si sexuala. Modelul contine 4 strategii de interventie:

  • Oferireapermisiunii;
  • Informatii încorporate;
  • Sugestii specifice;
  • Terapie sexuala intensiva (McCarthy B., Thestrup M., 2008). Fiecarei strategi ii corespund anumite tehnici, teme si exercitii.

 

Se apreciaza ca aproximativ jumatate din cupluri au probleme generate de disfunctii sexuale. Chiar daca sexualitatea este numai o mica parte a relatiei sot-sotie, se evidentiaza interdependenta, conditionarea reciproca dintre sexualitate si mariaj (Sandulache S., 2006, p.713). A face din sex o valoare suprema sau un pacat este la fel de daunator. La mentinerea echilibrului psihic contribuie o viata sexuala reusita cantitativ si calitativ. Pe de o parte frustrarile sexuale intense, impuse, au risc pentru dezvoltarea nevrozei, psihopatiei sau chiar psihozei. Inhibarea sexualitatii prin legi, prin norme morale, impunerea unei activitati sexuale deficitare, conduc la sentimente de frustrare sexuala, persoanele sunt mai nervoase, au depresii frecvente. citeste mai departe

 

Pe de alta parte un individ care nu îsi poate canaliza energiile si spre domenii utile, cu multiple contacte sexuale pe zi, pe o perioada îndelungata de timp, denota lipsa unor preocupari profunde. Persoanele religioase dispuse si pregatite sa renunte la viata sexuala si la alte comportamente, obisnuite pentru altii, îsi canalizeaza energiile în domeniul spiritual si nu se simt frustrate.

 

Modelul de terapie PLISSIT pe care il utilizez in consilierea cuplurilor se preteaza bine si individual. Are la baza o atitudine pozitiva privind sexualitatea oferind permisiuni. Este un model de lucru fundamentat pe un ghid de interventie tintit pe revitalizare, care nu permite ca experientele negative sa scada stima de sine, ci ofera ancore concrete, punctuale pentru a invata din acestea.

 

Acest model bio-psiho-social de consiliere arata ca placerea si satisfactia nu înseamna performanta perfecta ci cunoasterea resurselor sexuale ale cuplului, ceea ce presupune explorarea factorilor psihologici, fizici si relationari care pot facilita sexualitatea precum si determinarea a ceea ce inhiba sexul sanatos.

 

 

  1. Annon, J., The behavioral treatment of sexual problems, Honolulu, 1974.
  2. Boston Women’s Health, Book Collective, Our bodies, ourselves for the new century, New York, Simon and Schuster, 1998.
  3. Keim, J., Lappin, J., Structural-strategic marital therapy, in A. Gurman & N. Jacobson (Eds.), Clinical handbook of couple therapy, 3rd ed., New York, Guilford, 2002, p. 86–117.
  4. Leiblum S., Sex therapy today, in S. Leiblum (Ed.), Principles and practices of sex therapy, 4th ed., New York, Guilford, 2006, p.3-22.
  5. McCarthy Barry, Thestrup M., Integrating Sex Therapy Interventions with Couple Therapy, Journal of Contemporary, Psychoterapy, Springer Netherlands, Volume 38, Nr. 3, 2008, p. 151-160.
  6. Olson, D.H., Circumplex Model VII: Validation Studies and FACES III, Family Process, Nr.25, 1986, p. 337-351.
  7. Sandulache Sorin, Consiliere si psihoterapie pastorala, Bucuresti, Editura Institutului Teologic Adventist, 2006.

Testimoniale



★★★★★

O cunosc pe Cornelia de 12 ani și am ajuns la ea ca recomandare a unei prietene foarte bune. Ea este terapeutul cu care am lucrat atât ședințe de terapie de cuplu, cat si ședințe individuale. Din experiența personală aș putea spune ca nu mergi la psiholog până când nu simți că singur nu mai reușești să găsești răspunsurile. Cornelia este un om ferm care te ajuta să descoperi singur răspunsuri pe care le aveai, erau acolo și așteptau să fie alese. Am recomandat-o la rândul meu și o recomand cu încredere. Cornelia este un om excepțional, un psiholog în fața căruia îți poți încredința provocarea vieții și de la care vei primi suportul dorit.

L.E.P. - Specialist Marketing (46 ani)

★★★★★

Am avut șansa de a o cunoaște pe dna Dr. Cornelia Rada la un curs de psihosexologie la care a prezentat câteva tehnici de evaluare și intervenție precum și studii de caz. Am fost impresionat plăcut de multidisciplinaritatea abordării și de profesionalism. Entuziasmul, dăruirea, lucrul interactiv cu participanții au făcut să nu îmi dau seama când au trecut cele patru ore. Am învățat lucruri noi într-un mediu plăcut, relaxant, iar când am primit suportul de curs mi-am spus că o să particip și la altele.

R.A.O. - Asistent Social (35 ani)

★★★★★

Am ajuns la psihoterapie la recomandarea fiului meu care era îngrijorat din cauză că mă vedea foarte tristă și fără chef de nimic. Aici am găsit suport, înțelegere și am învățat iar să iubesc viața. Familia în care am crescut și cea pe care mi-am format-o cu soțul a fost un chin, cu scandaluri, bătăi și mai mereu cu critică. Ajunsesem să cred că nu sunt bună de nimic. Cu ajutorul temelor de acasă, tehnicilor pe care le-am învățat și practicat mi-am revenit. Doamna Dr. Rada mi-a oferit îndrumare, înțelegere și apreciere într-o atmosferă plăcută.

A.B. - Asistenta Medicală (50 de ani)

★★★★★

Fetița mea avea 5 luni când a murit tatăl meu. Soțul meu muncea în altă țară. Nu mai puteam să am grijă de fetiță așa cum îmi doream. Plângeam mereu, chiar și când o alăptam îmi curgeau lacrimile pe obrazul micuței. Am contactat doi psihoterapeuți, aceștia mi-au spus să găsesc pe cineva cu care să stea copilul cât sunt la ședință. Cum nu aveam cu cine să las fetița am renunțat. Doamna Dr. Rada a acceptat să lucreze cu mine, m-a primit cu bebelușul. A lucrat cu mine ca și cu un copil mic îndurerat până când treptat, treptat am reușit să îl las pe tata să se odihnească în pace și eu să îmi trăiesc viața cu energie.

C.D. - Educatoare (32 ani)

★★★★★

Am ajuns la Cornelia după o experiență neplăcută cu un psiholog care la prima și a doua ședință a vorbit mai mult la telefon și m-a învinovățit că sunt imatură, că de aceea nu stau în relații. În fine, aveam și o problemă serioasă de sănătate de domeniul sexualității și când am văzut pe site-ul dânsei titlul tezei de doctorat mi-am zis că merită ca să încerc. Era atât de empatică, atentă cu nevoile și suferințele mele încât atunci când mi-a luat mâna în a ei m-am speriat crezând că este ceva grav. Ulterior am aflat că am borderline, iar ea împreună cu psihiatrul m-au făcut capabilă să îmi controlez furia, instabilitatea.

P.V. - Arhitectă (35 ani)

★★★★★

După despărțirea de logodnica mea, la recomandarea unui coleg de serviciu care a beneficiat de psihoterapie, am ajuns la acest cabinet. Eram la pământ pentru că renunțasem la multe din nevoile mele pentru prietena mea, iar ea după cinci ani de relație nu mai dorea să fim împreună și s-a mutat. În zece ședințe am ajuns să văd altfel situația și după încă zece, atât de mult mi-a insuflat ideea de perseverență, încredere în mine încât m-am apucat să fac o facultate. Am prospectat și am ales-o împreună în termeni de costuri/beneficii, avantaje/dezavantaje, cu liste de puncte forte și puncte mai puțin bune. Mi-a schimbat viața, am învățat să mă prețuiesc.

D.B. - Antreprenor (25 ani)

★★★★★

Când a început pandemia eram după două fracturi care m-au dus la pierderea unui an de facultate. Când am avut tentativa de suicid părinții m-au obligat să merg la psiholog și psihiatru. Mi-au dat niște pastile pe care nu le-am luat și am făcut trei ședințe de psihoterapie. Am renunțat pentru că nu vedeam rostul. Nimic nu mă entuziasma, aproape că zăceam și aveam 6 restanțe. Mama a aflat de la o colegă de dna Rada și la insistențele ei am început psihoterapia on line. A fost special pentru că dialogurile noastre nu erau despre "să îmi bag mințile in cap" ci despre cum să fiu eu însumi, cum să simt și cum să ies din "colivie".

D.A.V. - Inginer Informatică (24 ani)

★★★★★

Datorez întâlnirea cu dna Dr. Rada unui coleg care a lucrat cu dânsa. Observasem la el niște schimbări în bine evidente. La prima ședința i-am spus că vreau să mă facă și pe mine să fiu precum actuala variantă a colegului. Tatăl meu murise în timpul pandemiei în mod cu totul neașteptat de un stop cardio-respirator și treceam printr-un divorț urât. M-a impresionat tenacitatea cu care îmi insufla încredere ori de câte ori aveam înfățișare la proces, ori de câte ori îmi venea să depun armele.

E.F. - Medic (42 ani)

★★★★★

Toată viața am fost ușor temătoare, dar după un zbor cu avionul în care am stat în aer cu turbulențe de zburau paharele din mână am capăt o anxietate la orice zbor cu avionul, orice trepidație a mașinii. Tehnica de relaxare, cu imagerie dirijată pe fond muzical m-a ajutat foarte mult. Au fost doi ani în care a abordat cu gentilețe viața mea încă de când eram copil. A devenit o relație de încredere atât de puternică încât am rugat-o să ne fie nașă de cununie. Am înțeles că trebuia să aleg să fie lângă noi ori ca terapeut, ori ca într-o relație de personală. Am preferat să nu o pierd ca terapeut.

S.N. - Profesoară (31 ani)

★★★★★

Am admirat la doamna profesor lucrul cu metaforele, poveștile terapeutice, testele proiective speciale, de care încă nu auzisem, și introducerea unor spețe din filme pe care puneam diagnostic din DSM. După ce am absolvit facultatea am apelat la dânsa pentru a învăța să-mi gestionez furia. Am rămas de din timpul pshoterapiei cu un dialog interior pașnic, echilibrat sau cu sinestezii de genul folosește cuvinte rotunde, cuvintele au vibrație, căldură sufletească.

G.H. - Psiholog (28 ani)

★★★★★

Ce poți face când îți rozi unghiile până curge sânge, când nu poți să adormi dacă draperia nu stă într-un anumit fel, când simți nevoia ca să iți aranjezi sacoul de atât de multe ori încât întârzii să duci copilul la grădiniță? Citești și afli că ai Tulburare Obsesiv Compulsivă apoi studiezi ca să înveți cum să scapi. Dacă nu reușești atunci apelezi la Rada Cornelia Cabinet Individual de Psihologie, on line sau fizic. Aici probabil o să descoperi cu umor și relaxare de unde te-ai pricopsit cu așa ceva și cum să devii funcțional.

A.S. - Cercetător Științific (30 ani)

★★★★★

Mi-am înșelat soția cu șefa de la locul de muncă. După opt luni a descoperit soția. Lucrurile au luat o întorsătură urâtă, soția m-a dat afară din casă, mi-a interzis să văd copii, mă amenința în mod agresiv verbal și fizic. În acest context am ajuns să facem terapie de cuplu. Povesteam de câteva ședințe despre traumele noastre din copilărie. La un moment dat eu am ajuns să spun despre bătăile crunte pe care le luam de la tata, fugile de acasă și ea despre viol. Cornelia a venit lângă noi și ne-a pus în brațe câte un ursuleț de pluș. Habar nu am ce s-a întâmplat atunci, dar eu și soția ne-am luat în brațe și am plâns ca doi copii. De aici am început reconstrucția familiei mele.

A.M.P. - Inginer (38 ani)



Newsletter

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu cele mai recente evenimente si informații privind serviciile oferite. Datele cu caracter personal furnizate vor fi folosite strict pentru a comunica informatii de interes!

Sunt de acord ca datele cu caracter personal furnizate să fie stocate, prelucrate și utilizate, în conformitate cu Regulamentul General Privind Protecția Datelor (GDPR) al Uniunii Europene (EU). Sunt conștient că acest acord poate fi revocat în orice moment.

Creat de Web2B - The B!G Picture