Cărți



Psihologie socială – Dinamica Grupurilor, Teorii, Cercetări, Aplicații

ISBN: 978-606-28-0069-7
DOI: 10.5682/9786062800697
Anul publicării: 2014
Nr. Pagini: 270
Editura: Universitară
Autori: Cornelia Rada, Bianca Bogdana Peltea

Descarcă

Psihologie socială – Dinamica Grupurilor, Teorii, Cercetări, Aplicații



Această carte prezintă şi discută teoriile esenţiale pentru înţelegerea şi aprofundarea temelor majore abordate în Psihologia socială – Dinamica grupurilor. De aceea, fiecare capitol, dincolo de valoarea sa general-informativă pentru orice persoană interesată de înţelegerea şi optimizarea proceselor de grup, poate fi folosit fie ca suport de curs, fie ca bibliografie suplimentară pentru studenţi şi masteranzi.

 

De asemenea, exerciţiile propuse la finalul fiecărui capitol au valoare pedagogică, ajutând la fixarea cunoştinţelor abstract-teoretice, dar şi la ilustrarea modului de aplicare a cunoştinţelor cu valoare practică. Aceste exerciţii sunt adevărate teme pentru dezvoltarea personală şi pentru optimizarea activităţilor de grup. Aici se face simţită în mare măsură formaţia psihoterapeutică a autoarelor. Prin aceste sarcini individuale şi de grup devine posibilă:

  • descoperirea şi dezvoltarea capacităţii de conducere, de muncă în echipă, de comunicare în grup, de organizare şi auto-organizare la nivel de grup etc.;
  • înţelegerea stadiilor parcurse în dezvoltarea unui grup şi adaptarea la acestea;
  • activarea şi antrenarea resurselor intelectuale, dar şi a celor creative şi empatice pentru a rezolva problemele şi a îndeplini sarcinile de grup;
  • optimizarea exprimării emoţionale etc.

 

Explicaţiile oferite sunt clare, concise şi judicioase; argumentele sunt solide şi uşor de urmărit; iar structura prezentării este de mare ajutor pedagogic, prin organizarea materialului în unităţi logice. Toate acestea sunt făcute posibile de formaţia de psiho-sociolog, respectiv formaţia de filosof a celor două autoare, care ne conduc cu iscusinţă prin probleme delicate şi de mare interes cum ar fi:

  • modalităţile de evaluare şi dezvoltare a coeziunii şi dinamicii de grup;
  • influenţa socială şi controlul social;
  • modelele de conducere a grupurilor;
  • comportamentele colective din cadrul mişcărilor sociale;
  • structura şi cultura de grup;
  • zvonurile şi moda;
  • facilitarea socială şi lenea socială.

 

Volumul cuprinde o trecere în revistă a principalelor teorii şi modele explicative din domeniu, precum şi modalităţi creative de aplicare a acestor cunoştinţe, în vederea optimizării dinamicii de grup, dar şi a dezvoltării personale.

 

Fiecare dintre categoriile de cititori va avea ocazia de a experimenta practic valoarea cunoştinţelor din Psihologia socială în viaţa de zi cu zi, în rezolvarea problemelor care preocupă atât pe cei cu deschidere spre cunoaştere şi cultură, cât şi pe orice om obişnuit, care face parte din grupuri diverse şi care întâlneşte zilnic situaţii sociale dintre cele mai variate.

 

Prof. univ. dr. Emilian M. Dobrescu

Testimoniale



★★★★★

O cunosc pe Cornelia de 12 ani și am ajuns la ea ca recomandare a unei prietene foarte bune. Ea este terapeutul cu care am lucrat atât ședințe de terapie de cuplu, cat si ședințe individuale. Din experiența personală aș putea spune ca nu mergi la psiholog până când nu simți că singur nu mai reușești să găsești răspunsurile. Cornelia este un om ferm care te ajuta să descoperi singur răspunsuri pe care le aveai, erau acolo și așteptau să fie alese. Am recomandat-o la rândul meu și o recomand cu încredere. Cornelia este un om excepțional, un psiholog în fața căruia îți poți încredința provocarea vieții și de la care vei primi suportul dorit.

L.E.P. - Specialist Marketing (46 ani)

★★★★★

Am avut șansa de a o cunoaște pe dna Dr. Cornelia Rada la un curs de psihosexologie la care a prezentat câteva tehnici de evaluare și intervenție precum și studii de caz. Am fost impresionat plăcut de multidisciplinaritatea abordării și de profesionalism. Entuziasmul, dăruirea, lucrul interactiv cu participanții au făcut să nu îmi dau seama când au trecut cele patru ore. Am învățat lucruri noi într-un mediu plăcut, relaxant, iar când am primit suportul de curs mi-am spus că o să particip și la altele.

R.A.O. - Asistent Social (35 ani)

★★★★★

Am ajuns la psihoterapie la recomandarea fiului meu care era îngrijorat din cauză că mă vedea foarte tristă și fără chef de nimic. Aici am găsit suport, înțelegere și am învățat iar să iubesc viața. Familia în care am crescut și cea pe care mi-am format-o cu soțul a fost un chin, cu scandaluri, bătăi și mai mereu cu critică. Ajunsesem să cred că nu sunt bună de nimic. Cu ajutorul temelor de acasă, tehnicilor pe care le-am învățat și practicat mi-am revenit. Doamna Dr. Rada mi-a oferit îndrumare, înțelegere și apreciere într-o atmosferă plăcută.

A.B. - Asistenta Medicală (50 de ani)

★★★★★

Fetița mea avea 5 luni când a murit tatăl meu. Soțul meu muncea în altă țară. Nu mai puteam să am grijă de fetiță așa cum îmi doream. Plângeam mereu, chiar și când o alăptam îmi curgeau lacrimile pe obrazul micuței. Am contactat doi psihoterapeuți, aceștia mi-au spus să găsesc pe cineva cu care să stea copilul cât sunt la ședință. Cum nu aveam cu cine să las fetița am renunțat. Doamna Dr. Rada a acceptat să lucreze cu mine, m-a primit cu bebelușul. A lucrat cu mine ca și cu un copil mic îndurerat până când treptat, treptat am reușit să îl las pe tata să se odihnească în pace și eu să îmi trăiesc viața cu energie.

C.D. - Educatoare (32 ani)

★★★★★

Am ajuns la Cornelia după o experiență neplăcută cu un psiholog care la prima și a doua ședință a vorbit mai mult la telefon și m-a învinovățit că sunt imatură, că de aceea nu stau în relații. În fine, aveam și o problemă serioasă de sănătate de domeniul sexualității și când am văzut pe site-ul dânsei titlul tezei de doctorat mi-am zis că merită ca să încerc. Era atât de empatică, atentă cu nevoile și suferințele mele încât atunci când mi-a luat mâna în a ei m-am speriat crezând că este ceva grav. Ulterior am aflat că am borderline, iar ea împreună cu psihiatrul m-au făcut capabilă să îmi controlez furia, instabilitatea.

P.V. - Arhitectă (35 ani)

★★★★★

După despărțirea de logodnica mea, la recomandarea unui coleg de serviciu care a beneficiat de psihoterapie, am ajuns la acest cabinet. Eram la pământ pentru că renunțasem la multe din nevoile mele pentru prietena mea, iar ea după cinci ani de relație nu mai dorea să fim împreună și s-a mutat. În zece ședințe am ajuns să văd altfel situația și după încă zece, atât de mult mi-a insuflat ideea de perseverență, încredere în mine încât m-am apucat să fac o facultate. Am prospectat și am ales-o împreună în termeni de costuri/beneficii, avantaje/dezavantaje, cu liste de puncte forte și puncte mai puțin bune. Mi-a schimbat viața, am învățat să mă prețuiesc.

D.B. - Antreprenor (25 ani)

★★★★★

Când a început pandemia eram după două fracturi care m-au dus la pierderea unui an de facultate. Când am avut tentativa de suicid părinții m-au obligat să merg la psiholog și psihiatru. Mi-au dat niște pastile pe care nu le-am luat și am făcut trei ședințe de psihoterapie. Am renunțat pentru că nu vedeam rostul. Nimic nu mă entuziasma, aproape că zăceam și aveam 6 restanțe. Mama a aflat de la o colegă de dna Rada și la insistențele ei am început psihoterapia on line. A fost special pentru că dialogurile noastre nu erau despre "să îmi bag mințile in cap" ci despre cum să fiu eu însumi, cum să simt și cum să ies din "colivie".

D.A.V. - Inginer Informatică (24 ani)

★★★★★

Datorez întâlnirea cu dna Dr. Rada unui coleg care a lucrat cu dânsa. Observasem la el niște schimbări în bine evidente. La prima ședința i-am spus că vreau să mă facă și pe mine să fiu precum actuala variantă a colegului. Tatăl meu murise în timpul pandemiei în mod cu totul neașteptat de un stop cardio-respirator și treceam printr-un divorț urât. M-a impresionat tenacitatea cu care îmi insufla încredere ori de câte ori aveam înfățișare la proces, ori de câte ori îmi venea să depun armele.

E.F. - Medic (42 ani)

★★★★★

Toată viața am fost ușor temătoare, dar după un zbor cu avionul în care am stat în aer cu turbulențe de zburau paharele din mână am capăt o anxietate la orice zbor cu avionul, orice trepidație a mașinii. Tehnica de relaxare, cu imagerie dirijată pe fond muzical m-a ajutat foarte mult. Au fost doi ani în care a abordat cu gentilețe viața mea încă de când eram copil. A devenit o relație de încredere atât de puternică încât am rugat-o să ne fie nașă de cununie. Am înțeles că trebuia să aleg să fie lângă noi ori ca terapeut, ori ca într-o relație de personală. Am preferat să nu o pierd ca terapeut.

S.N. - Profesoară (31 ani)

★★★★★

Am admirat la doamna profesor lucrul cu metaforele, poveștile terapeutice, testele proiective speciale, de care încă nu auzisem, și introducerea unor spețe din filme pe care puneam diagnostic din DSM. După ce am absolvit facultatea am apelat la dânsa pentru a învăța să-mi gestionez furia. Am rămas de din timpul pshoterapiei cu un dialog interior pașnic, echilibrat sau cu sinestezii de genul folosește cuvinte rotunde, cuvintele au vibrație, căldură sufletească.

G.H. - Psiholog (28 ani)

★★★★★

Ce poți face când îți rozi unghiile până curge sânge, când nu poți să adormi dacă draperia nu stă într-un anumit fel, când simți nevoia ca să iți aranjezi sacoul de atât de multe ori încât întârzii să duci copilul la grădiniță? Citești și afli că ai Tulburare Obsesiv Compulsivă apoi studiezi ca să înveți cum să scapi. Dacă nu reușești atunci apelezi la Rada Cornelia Cabinet Individual de Psihologie, on line sau fizic. Aici probabil o să descoperi cu umor și relaxare de unde te-ai pricopsit cu așa ceva și cum să devii funcțional.

A.S. - Cercetător Științific (30 ani)

★★★★★

Mi-am înșelat soția cu șefa de la locul de muncă. După opt luni a descoperit soția. Lucrurile au luat o întorsătură urâtă, soția m-a dat afară din casă, mi-a interzis să văd copii, mă amenința în mod agresiv verbal și fizic. În acest context am ajuns să facem terapie de cuplu. Povesteam de câteva ședințe despre traumele noastre din copilărie. La un moment dat eu am ajuns să spun despre bătăile crunte pe care le luam de la tata, fugile de acasă și ea despre viol. Cornelia a venit lângă noi și ne-a pus în brațe câte un ursuleț de pluș. Habar nu am ce s-a întâmplat atunci, dar eu și soția ne-am luat în brațe și am plâns ca doi copii. De aici am început reconstrucția familiei mele.

A.M.P. - Inginer (38 ani)



Newsletter

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu cele mai recente evenimente si informații privind serviciile oferite. Datele cu caracter personal furnizate vor fi folosite strict pentru a comunica informatii de interes!

Sunt de acord ca datele cu caracter personal furnizate să fie stocate, prelucrate și utilizate, în conformitate cu Regulamentul General Privind Protecția Datelor (GDPR) al Uniunii Europene (EU). Sunt conștient că acest acord poate fi revocat în orice moment.

Creat de Web2B - The B!G Picture